CHI-BO

Copii fără graniță – proiect transfrontalier

Proiectul Copii fără graniţă (ChiBo) din cadrul Programului Transfrontalier Serbia IPA promovează dezvoltarea vieţii culturale transfrontaliere a celor două ţări (România şi Serbia) şi cooperarea dintre localităţile încevinate aflate pe cele două părţi ale graniţei. Proiectul este implementat de Fundația Diaspora din Timișoara (www.diasporatm.ro) în colaborare cu Centrul Civic Ci-Fi din Zenta (www.civilportal.net), şi Liceul Teoretic Bartók Béla din Timişoara (www.bartok.ro). Scopul proiectului este dezvoltarea relaţiilor transfrontaliere între comunităţile locale şi atragerea atenţiei asupra vecinilor noştri, asupra tradiţiilor şi a valorilor lor. Astfel, se va ajunge la întărirea identităţii local-teritoriale, fapt ce va condiţiona în orice caz asumarea de roluri sociale, a modului de a acţiona în viitor.  Prin proiect tinerii din cele două părți ale graniței participă la o serie de experienţe care stimulează spiritul competitiv dar și cooperarea oferind ocazii pentru dezvoltarea încrederii în sine. Grupul ţintă este alcătuit din tineri cu vârsta între 5-15 ani din localități rurale sau urbane mici din ambele părţi ale graniţei.
După etapa de pregătire a proiectului (început în februarie 2011), în luna mai s-au realizat înscrierile echipelor la competiţie. Au fost așteptate echipe din zona de graniță a Banatului Sârbesc și județul Timiș formate din copii între 5-15 ani, fiecare echipă având un coordonator de peste 18 ani. Echipele s-au înregistrat on-line prin site-ul proiectului: www.banatkids.eu. După finalizarea înscrierilor, 20 de echipe, reprezentând 20 localități au pornit la drum. Din România participă echipe din Deta,  Dumbrava, Dumbrăviţa, Jimbolia, Lugoj, Moşniţa Nouă, Otelec, Otvesti, Ţipari și Tormac, din Serbia Jermenovci, Kanjiža, Mužlja, Nova Crnja, Novi Itebej, Novi Kneževac, Padej, Sajan, Skorenovac și Torda.
Copiii din licalitățile înscrise în proiect au beneficiat de o serie de programe culturale și educative încă din perioada verii, asigura astfel activităţi pentru timp liber bogate în conţinut. Astfel au avut loc:

  • 6 Turniruri Medievale susținute de Asociaţia de Păstrarea Tradiţiilor Sf. Longinus din Senta (Serbia) care se ocupă cu păstrarea tradiţiilor istorice medievale. În cadrul spectacolelor au fost prezentate arme, exerciții de luptă dar și dansuri specifice evului mediu. La acestea au participat nu numai copii din proiect ci toți locuitorii interesați de program.
  • 7 Spectacole de teatru de păpuşi în localități din judeţul Timiş şi în Voievodina unde spectacolele de teatru pot fi chiar o premieră. Spectacolelel despre Zian și Kopik, cei doi spiriduși care iubesc natura și copii, au fort susținute de păpușarii Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely,
  • S-au inițiat peste 10 Cercuri de istorie locală în localităţile din proiect. Prin aceste programe elevii au avut posibilitatea să facă lucrări şi colecţii de istorie locală, să afle lucruri noi despre localitatea lor stând de vorbă cu bunicii şi cu localnicii mai în vârstă. Ca rezultat al acestor cercuri s-au realizat micro-proiecte despre teme locale care ulterior au fost prezentate la competiția cu aceeași temă.
  • S-au organizat 10 Ludoteci Ştiinţifice în zece localități diferite, adresate în primul rând elevilor din clasele V-VIII. Scopul principal al programului a fost stârnească interesul elevilor pentru ştiinţele naturale şi materiile tehnice prin ateliere interactive. La aceste activităţi intaractive bazate pe experimente şi prezentări practice din domeniul matematicii, fizicii, chimiei, biologiei, informaticii, roboticii şi electronicii au participat în jur de 400 de elevi.

Începând cu luna septembrie, o dată cu începerea anului școlar a început și competiţia echipelor, echipele putând decide la cere din concursuri vor participa. În funcţie de rezultate, echipele primesc punctaje care se adăugă la punctajul total al localităţii.

  • În luna septembrie a avut loc la Timișoara prima competiție sportivă la fotbal și sah, luându-se astfel în primire terenul multifuncțional de sport de la Liceul Teoretic Bartók Béla înbunătățit prin proiect. Spre sfűréitul lunii la Senta s-a organizat o competiţie în domeniul artelor plastice.
  • În octombrie s-a derulat cel de-al doilea week-end sportiv la Timișoara, sporturile fiind de această dată voleiul și tenisul de masă.
  • În noiembrie are loc la Timișoara competiţia în domeniul ştiinţelor naturale, în cadrul căreia au un rol important exerciţiile interdisciplinare, aplicate şi de ocrotirea mediului precum și parada cercurilor de istorie locală, unde se vor prezenta rezultatele muncii cercurilor de istorie locală înfiinţate mai devreme în cadrul proiectului.
  • La începutul lui decembrie la Senta va avea loc ultima competiție, cea a producțiilor artistice în diverse categorii: recitare, scenete, dans, muzică.

Evenimentul final al proiectului a fost Festivalul Copiilor organizat de partenerul din Senta în decembrie 2011. La acest program au participat 50 de copii și coordonatori din Timiș, reprezentând localitățile din proiect. Pe lângă premiile și programul deosebit care îi așteapta  pe participanți, în mod clar un beneficiu a fost și faptul că prin proiect s-au creat legături cu alte școli, clase, elevi, familii care pot dăinui și după încheierea proiectului. 


Calendar evenimente

Calendar evenimente
Decembrie
L M M J V S D
1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31

Căutare

Pentru o căutare cât mai precisă folosiţi diacritice!

Lucrări ale elevilor

Navigare pagină web

navigator