After School

REGULAMENTUL INTERN AL PROGRAMULUI „ŞCOALA DUPĂ ŞCOALĂ”

SECŢIUNEA I
Organizarea programului
Art. 1 Programul „ŞCOALA DUPĂ ŞCOALĂ”, denumit în continuare Programul SDS , este reglementat în conformitate cu prevederile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1 / 2011 şi ale OMECTS 5349 / 2011.
Art. 2 Anual, în perioada ianuarie - februarie Consiliul de Administraţie, denumit în continuare CA, realizează analiza de nevoi pentru stabilirea pachetelor educaţionale care vor fi incluse în programul SDS în anul şcolar următor.
Art. 3 Analiza de nevoi va ţine cont de solicitările venite din partea beneficiarilor primari şi secundari (elevi, reprezentanţi legali). Cei din urmă vor fi chestionaţi şi cu privire la modalităţile concrete de susţinere materială şi financiară a programului SDS.
Art. 4 Proiectul programului SDS elaborat de comisia stabilită în conformitate cu art. 3/ (4) din ordinul, mai sus menţionat, cuprinde pachetele educaţionale propuse pentru fiecare nivel de învăţământ, în conformitate cu prevederile OMECTS 5349 / 2011- articolele 6, 7 şi 8.
Art. 5 Resursele umane implicate în derularea programului SDS vor fi recrutate, cu prioritate, din rândul cadrelor didactice calificate ale şcolii, în funcţie de nevoile identificate şi solicitate de către beneficiari: învăţători, profesori, consilier şcolar, personal didactic auxiliar dar și colaboratori ai Fundației Bartók Béla.
Art. 6 Condiţiile pentru desfăşurarea programului SDS:
a.) Programul SDS se va desfăşura, de regulă, după orele de curs în spaţiile de învăţământ ale şcolii (de preferință clase ale elevilor din program), fără a afecta desfăşurarea orelor de curs obligatorii.
b.) Ca suport didactic pentru activităţile stabilite pot fi utilizate mijloace de învăţământ şi material didactic de care dispune şcoala.
c.) Pachetele oferite la nivelul primar vor include un interval de timp necesar servirii mesei şi unor activităţi recreative.
d.) Asigurarea hranei se va realiza fie în sistem de catering cu suportul părinţilor, fie prin pachete de hrană proprii fiecărui participant.
Art. 7 Durata programului va fi definită în cadrul fiecărui pachet educaţional propus, cu respectarea prevederilor art. 5 din ordinul mai sus menţionat și în consens cu programul Transportului școlar.
Art. 8 Programul SDS se derulează pe grupe de elevi.

SECŢIUNEA II
Conţinutul pachetelor educaţionale oferite
Art. 9 În învăţământul primar, programul SDS cuprinde: activităţi cu sprijin specializat, ateliere/activităţi tematice, activităţi de tip recreativ. Modulele propuse pot fi concepute prin combinarea activităţilor menţionate.
Art. 10 În învăţământul secundar, programul SDS cuprinde: activităţi pentru accelerarea învăţării şi performanţă, activităţi de sprijin, pregătire pentru viaţă, ateliere/activităţi tematice (microproiecte pe diferite domenii).
Art. 11 Structura minimală a unui pachet educaţional cuprinde:
a.) tipul / tipurile de activităţi incluse;
b.) grupul- ţintă (se argumentează selecţia făcută);
c.) graficul săptămânal de derulare a activităţilor propuse;
d.) competenţe vizate / conţinuturi;
e.) reflectarea modului în care pachetul propus este complementar programului şcolar obligatoriu;
f.) finalitatea urmărită prin parcurgerea activităţilor propuse;
Art. 12 Ca suport pentru proiectarea pachetelor educaţionale Comisia responsabilă cu implementarea programului elaborează o fişă cadru. La baza întocmirii acesteia stau elementele de conţinut prevăzute de art. 11.

SECŢIUNEA III
Finanţarea programului SDS
Art. 12 Finanţarea programului SDS se face, cu respectarea legislaţiei în vigoare, în următoarele moduri:
a.) din bugetul autorităţilor publice locale;
b.) din programe finanţate din fonduri europene sau naţionale;
c.) din activităţi şcolare şi extraşcolare, donaţii, sponsorizări dedicate, prin suportul financiar al părinţilor, al organizaţiilor neguvernamentale (în special al Fundației școlii);
d.) din bugetul de stat - doar pentru elevii proveniţi din grupurile dezavantajate.

SECŢIUNEA IV
Înscrierea în cadrul programului SDS
Art. 13 Programul SDS are un caracter opţional.
Art. 14 Înscrierea în acest program constă în completarea şi depunerea unei cereri scrise şi în încheierea unui contract de parteneriat cu şcoala . Preluarea acestor cereri cade în sarcina Comisiei responsabile cu implementarea programului SDS.
Art. 15 Retragerea din programul SDS se face printr-o înştiinţare scrisă venită din partea reprezentantului legal al participantului.


Adoptat în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 25.02.2013

PROIECT PENTRU PROGRAMUL ŞCOALĂ DUPĂ ŞCOALĂ

Anul şcolar 2013-2014   

Membrii comisiei responsabile pentru implementarea programului ȘDȘ:
Dr. Erdei Ildikó – director
Pál Krisztina – profesor pentru ciclu primar
Bakos Ágnes Mónika – profesor pentru ciclu primar
Bakos Etelka – profesor diriginte clasa gimnazială
László Balázs - profesor diriginte clasa gimnazială
Bereczki Johanna – reprezentant Consiliu Reprezentativ al Părinților  

ARGUMENT

Programul Şcoală după şcoală pentru  elevii  de la ciclul primar şi gimnazial este un serviciu  adus comunităţii locale, nesubstituindu-se  familiei, dar  ajutând  părinţii elevilor noştri. Totodată este un serviciu care se îmbină cu programul de asigurare a Transportului școlar al instituției noastre.
Proiectul  nostru  oferă  elevilor  servicii  de  îngrijire  după  terminarea  orelor  de şcoală, programe  educative,  asistenţă  psiho-pedagogică,  efectuarea temelor  date  pentru  acasă  şi activităţi  recreative.
Activitatea noastră va fi un adaos educaţional de tip instituţional,  subsumat educaţiei non-formale, aflată în raport de complementaritate cu educaţia formală. De aceste servicii  beneficiază elevii de la ciclul primar şi gimnazial, proveniţi din familii ce  nu au  în grija cui să  lase copiii  după  terminarea  programului zilnic şcolar, care vor pentru  copiii  lor o alternativă  de a fi supravegheaţi de personal cu pregătire  specială, într-un  cadru  de  grup care  poate  stimula capacitatea lor de relaţionare interpersonală cu cei de aceeaşi vârstă dar şi cu vârste diferite.
Elementele de bază ale educaţiei propuse în cadrul programului Şcoala după şcoală vizează îmbunătăţirea competenţelor sociale, a capacităţilor de cooperare, a comunicării verbale şi nonverbale şi a creativităţii prin:
Procesul de învăţare prin joc;
Participarea copilului la alegerea activităţilor şi a jocurilor;
Organizarea adecvată a ambientului educativ;
Flexibilitatea strategiilor de predare-învăţare.
 
Locaţie:  Liceul Teoretic Bartók Béla, Timişoara             
Grupul ţintă :
    -15-20 elevi clasele P-IV
    - 15-20 elevi clasele V-VIII
    - 10 elevi din clasele I-IV care au nevoie de educaţie remedială
Elevii provin din familii ce locuiesc în Timişoara şi în comunele din jurul oraşului, aflate  în situaţia de a nu avea o modalitate mai bună de petrecere a timpului consecutiv orelor de şcoală.
Selecţia beneficiarilor
La sugestia cadrelor didactice;
Pe baza cererii directe a părintelui/tutorelui legal de a fi inclus în program.
Principalele activităţi :
activităţi specifice pentru elevii capabili de performanţă şi elevii talentaţi : cerc de şah, instrument muzical (ţiteră, chitară, fluier), cerc de dans popular maghiar, cerc de dans de societate, cerc de ştiinţele naturii ;
servicii alternative de educaţie  prin asigurarea continuităţii educaţiei formale :efectuarea temelor pentru acasă;
activităţi remediale pentru elevii care întâmpină dificultăţi de învăţare ;
activităţi sportive : fotbal ;
activităţi recreative.
Etapele implementării proiectului :
Stabilirea echipei de lucru şi a atribuţiilor  fiecărui membru al echipei;
Amenajarea şi dotarea corespunzătoare a spaţiilor ;
Informarea comunităţii asupra noilor servicii create ;
Selectarea persoanelor care îndeplinesc condiţiile pentru a-şi desfăşura activitatea profesională în cadrul serviciilor alternative nou create;
Evaluarea  cererilor şi selectarea beneficiarilor conform criteriilor prevăzute;
Desfăşurarea activităţilor zilnice în cadrul programului Şcoala după şcoală;
Monitorizarea evoluţiei fiecărui copil înscris;
Evaluarea periodică a serviciului înfiinţat prin prisma rezultatelor  obţinute;
Obiectiv general:
Dezvoltarea şi diversificarea serviciilor alternative de educaţie prin oferta Programului ,, Şcoală după şcoală’’ ce  va  găzdui  elevii  după  orele  de  curs, în vederea petrecerii în siguranţă, util şi plăcut, a timpului liber.
Obiective specifice
Asigurarea unui cadru securizat de petrecere a timpului liber;
Prevenirea neglijării copilului şi a problemelor de adaptare şcolară ;
Integrarea mai rapidă în programul şcolar prin creşterea adaptabilităţii la acest tip de mediu.
Creşterea gradului de accesibilitate al familiilor care doresc alternative mai bune pentru îngrijirea şi educarea copiilor.
Realizarea unei campanii de informare şi promovare a proiectului în comunitate;
Micşorarea factorilor generatori de situaţii de risc.
Menţinerea legăturilor dintre beneficiari se realizează prin desfăşurarea proiectului de parteneriat între părinţi şi şcoală.
Evaluarea periodică a copiilor  se va realiza de către comisia de implementare  a Programului SDS.
Finanţarea programului :
bugetul local
proiecte de finanţare prin Fundația Bartók Béla
donaţii
sponsorizări
Activitatea de coordonare, monitorizare şi contabilitate-administrativă  asigură :
Funcţionarea în condiţii normale a Programului Şcoală după şcoală
Coordonarea personalului angajat şi a colaboratorilor ;
Promovarea imaginii serviciului alternativ creat  în exterior, sensibilizarea opiniei publice, atragerea de sponsori şi parteneri, informarea comunităţii, promovarea bunelor practici în vederea producerii efectului de multiplicare ;
Administrarea bunurilor imobile şi mobile.


Programul ,,Şcoală după şcoală” din unitatea noastră de învăţământ a fost elaborat în baza OMECTS 5349/07.09.2011


Calendar evenimente

Calendar evenimente
Aprilie
L M M J V S D
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30

Căutare

Pentru o căutare cât mai precisă folosiţi diacritice!

Lucrări ale elevilor

Navigare pagină web

navigator